Sub insemnele BSC la Half-IronMan Budapesta

Razvan Avramescu

De cand si de ce triatlon? Cum a intrat acest sport in viata lui Razvan Avramescu?

 

Raspunsul e simplu, dar si complicat, in acelasi timp. Am cochetat cu sportul inca de mic copil; intre 8 si 16 ani am trecut prin multe discipline, unele mai diferite decat altele, fara a ma regasi cu adevarat in vreuna din ele. Sau mai degraba, fara a gasi cu adevarat placerea si satisfactia sportului. Dupa liceu a urmat o luuuunga perioada de inactivitate, cu acumulare masiva de kilograme. In 2007 am reusit sa scap de "bagaje", in parte si multumita unui program aproape zilnic de alergare usoara. Abia prin 2010, am participat la primul meu concurs sportiv, Semimaratonul Bucuresti, pe care l-am terminat intr-un timp onorabil: 1h 47. Satisfactia micului succes personal mi-a deschis apetitul pentru o activitate sportiva ceva mai organizata si planificata, dar si pentru alte sporturi, la care doar visam inainte. Asa ca mi-am cumparat un mtb cu care am participat la destul de multe maratoane montane si curse xco.

Primul triatlon a fost gandit, impreuna cu bunul meu prieten Vali, in iarna anului 2010; era editia din 2011 a Fara Asfalt. Pregatirea pentru el a fost mai mult dupa ureche. Habar nu aveam nici unul din noi doi ce inseamna cu adevarat un triatlon. Ne-am dus in Vama cu mari ganduri vitejesti, spulberate insa repede de ceea ce am gasit acolo: oameni care mai participasera deja la asemenea concursuri si care aveau un jargon strain de noi, ceva scule la care ne uitam ca la masini straine si o apa rece-rece, numa' buna de tinut berea in ea. Experienta a fost insa covarsitoare, cel putin pentru mine. Triatlonul Fara Asfalt mi-a ramas in suflet si este unul din evenimentele cel mai asteptate.

Urmatoarea experienta a fost triatlonul de la Mamaia, din acelasi an, unde la fel, ne-am dus ca la piata (eram echivalentul "pantofarilor" care urca la Babele). Singura imbunatatire notabila era in noile cauciucuri de pe mtb-ul meu. Pentru ca evenimentul era de sosea si nu xterra, am zis sa ma prezint ceva mai bine pregatit, motiv pentru care mi-am incaltat bicla cu cauciuri de sosea, subtiri ca cele ale unei cursiere. Degeaba insa, la nici 500 de metri de la iesirea pe bicla am facut pana. Evident, nu aveam nici un fel de scule la mine, ci doar doua optiuni: sa abandonez sau sa cersesc o camera. Asa ca am ales-o pe a treia: am continuat 20 km pe pana. Cursa am terminat-o cu roata din spate pe janta; mersesem practic pe fier. Bucuria mea a fost insa ca m-am clasat in prima treime.

In acel an, m-am pricopsit definitiv cu microbul triatlonului. Nu spun ca este cel mai frumos sport sau, de fapt, disciplina sportiva; cu siguranta as fi mult prea obiectiv si i-as nedreptati sau infuria pe cei ce fac alte sporturi. Pentru mine, insa, triatlonul reprezinta tot ce este mai frumos si mai competitiv in sport. Iti ofera de toate: viteza, anduranta, complexitate (prin cele trei sporturi pe care le include) si, in primul rand, imense satisfactii personale. Desi fiecare concurs de triatlon are propriile clasamente, cred ca cele mai importante sunt ale fiecaruia si reprezinta modul in care reusim sa ne atingem obiectivele sau sa ne invingem micile recorduri personale.

Triatlonul nu este doar pentru pro. Este deschis maselor si tuturor varstelor. De altfel, cea mai competitiva grupa de varsta este cea din care inca mai fac parte: 30-39 de ani. Frumusetea acestei grupe se vede si la premiere: majoritatea sportivilor vin insotiti de familii si urca pe podium impreuna cu copiii lor.

Rezultatele mele nu sunt de top si nici nu cred ca vor fi. In functie de concurs, ma clasez intotdeauna in prima treime sau jumatate. Dar nici nu mi-am facut un obiectiv din a iesi pe podium; prefer sa-mi bat propriile mele recorduri.

 

 

Cum ati decis sa va aventurati intr-o competitie Half-Ironman, o cursa de 113 km, terminata in aproape 6 ore (1,9 km inot, 90 km ciclism si 21,1 km alergare)?

 

Dupa Trichallenge, am inceput sa ma pregatesc ceva mai temeinic si mai bine documentat pentru cursele de triatlon. In iarna mi-am cumparat prima cursiera, am inceput sa merg regulat la bazin si sa alerg pe distante ceva mai lungi. Am beneficiat din plin si de sfaturile si ajutorul Anei Gut, instructoarea de atletism a copiilor mei.

Obiectivul ascuns si foarte putin marturisit era participarea la un Ironman. La momentul respectiv mi se parea ceva absolut nerealizabil, o cursa pentru nebuni sau pentru oameni care n-au ce face cu sanatatea lor fizica si mentala. Totusi, eu visam in continuare si stateam nopti intregi pe net documentandu-ma sau cautand surse de inspiratie.

Primul Half Ironman a fost in anul 2012, la Oradea, o cursa la care nivelul meu de pregatire si logistica de care beneficiam in raport cu ceilalti concurenti erau comparabile cu ce traisem si experimentasem la primul Fara Asfalt. Imi aduc aminte si acum ca il rugasem pe Marius Grigore sa arunce o privire la cum inot si poate sa-mi dea ceva sfaturi. Ceea ce a si facut. Insa din recomandarea lui (ca fiind prea aproape de concurs este mult prea tarziu sa incercam o schimbare), am inteles ca inotul meu era dezastruos. Mi s-a mai dus un pic din aroganta si mandrie. Ceea ce nu a fost deloc rau. Cursa a fost grea, dar am terminat-o cu bine. Anul urmator am participat, tot la Oradea, la o cursa de full Ironman.

Totusi, lipsea ceva. Am reusit ca in decurs de patru ani sa strang destul de multe medalii, adunate pe la concursuri de alergare, ciclism montan, de sosea, duatlon, triatlon xterra sau de sosea cam pe toate distantele consacrate (sprint, olimpic, halfironman si ironman). Ce lipsea insa era acea frumoasa litera M, scrisa cu rosu aprins, dupa care tajnesc multi.

Ironman (si ma refer aici la cursa oficiala) este echivalentul in triatlon a Formulei 1 din automobilism. Organizarea este desavarsita, show-ul si vizibilitatea de care se bucura atletii sunt de neegalat, emotiile sunt extrem de puternice: de la tensiunea paroxistica a inceputului de cursa pana la imensa satisfactie pe care o ai pasind pe covorul de o suta de metri care te duce pe sub frumoasa litera M a liniei de finish. Sentimentul este imposibil de descris sau transmis in cuvinte; e un drog pe care doar cei care il traiesc il pot intelege.

Poate din acest motiv, majoritatea covarsitoare a celor care au terminat un Ironman, continua cu o a doua sau a treia cursa, in ciuda costurilor imense. Satisfactia este cu atat mai mare cu cat eforturile depuse pentru litera M, nu sunt doar in timpul cursei. Ele incep cu mult timp inainte si se regasesc in sute de ore de pregatire si in destul de multi bani cheltuiti. Ironman nu este o cursa ieftina si cu siguranta nu este pentru cineva care doreste sa ramana doar in zona de confort, fie ea psihica sau fizica.

Dar pe langa atlet, participa si familia. Majoritatea celor care merg la un Ironman sunt adulti, cu familii si slujbe carora trebuie sa le acorde in primul rand timp. Ori tocmai timpul este elementul de care dispui cel mai putin pentru a fi un Ironman. Fara intelegerea si suportul constant al partenerului de viata si al copiilor, Ironman ramane doar un vis. Sacrificiile si bucuriile unei curse finalizate, devin astfel ale intregii familii.

In ceea ce ne priveste, am optat ca Ironman Budapesta sa coincida cu concediul intregii familii, tocmai pentru a ne bucura impreuna de ceea ce inseamna din punctul meu de vedere, spiritul Ironman: o cursa grea, solitara, dar in care participa din plin si cei dragi.

In cazul nostru, cei doi copii pe care ii avem, Ilinca si Mihnea, au participat si ei la IronKids, doua curse marca Ironman. Ilinca a reusit sa se claseze pe un surprinzator loc 4, foarte putin lipsind sa urce pe podium, iar Mihnea s-a clasat pe locul 7, din cativa zeci de alti copii.

Am terminat Ironman Budapesta in 5h 48min 20sec. Este un timp cu 45 de minute mai bun ca primul Half Ironman, dar sub asteptarile mele, de 5h 30min. Oboseala si destul de multe greseli m-au facut sa pierd mai bine de un sfert de ora.

Ma bucur nespus sa aud ca participarea mea este o premiera pentru BSC. Sper din tot sufletul ca prezenta clubului in competitiile de triatlon sa se consolideze, iar sectia dedicata a BSC sa devina o pepiniera si scoala de triatlonisti. Si de ce nu, pentru viitori participanti la Ironman.

As indrazni sa fac chiar o sugestie. Cred ca un club puternic, asa cum este BSC, isi poate construi o sectie de masters, dedicata inotului si triatlonului, in toate formele sale.

 

De ce ati ales sa reprezentati Bucharest Sport Club si sa promovati intr-un mod atat de frumos clubul nostru?

 

De Bucharest Sport Club noi suntem legati de cativa ani buni, Ilinca, fiica mea, incepand primele miscari apropiate de sport impreuna cu Tina Grigore, la sectia de dans a clubului. Avea pe atunci patru ani. Odata cu inceperea cursurilor de atletism a urmat o "pauza" de scurta durata, pana cand Ilinca si Mihnea au revenit la sectia de inot, in excelenta grupa a lui Toma Alexandru. Subsemnatul beneficia deja de ceva vreme de expertiza si sfaturile BSC la inot, prin grija lui Stroe Bogdan.

Nu m-a impresionat la BSC numarul mare de medalii castigate de micii inotatori, ci ceva ce gasesti mult mai rar: pasiunea pentru sport si pentru lucrul bine facut si mai ales dragostea instructorilor pentru copii. Cred ca este extrem de important ca aplecarea copiilor catre sport sa vina in mod natural, firesc si sa nu fie impusa pentru ca nu va da nicicum roade. Adultii, parinti si instructori deopotriva, au rolul de a-i motiva si incuraja pe copii, lucru pe care BSC il face foarte bine. Cuvintele sunt oricum de prisos, familia sau comunitatea de sportivi a BSC este o realitate palpabila si evidenta: se vede la concursuri, la antrenamente sau la evenimentele sociale ale clubului.

 

Ce urmeaza pentru sportivul Razvan Avramescu?

 

Cred ca este mult prea mult spus. Sportiva este Andreea Balan. La mine, sportul este un hobby, o pasiune pe care incerc sa mi-o satisfac in timpul liber. Obiective de viitor? As vrea sa cobor sub 5h 30 la Half Ironman si sa particip la un Ironman oficial (evident, cu rechinul pe spate). In rest, voi incerca sa mentin aprinsa pasiunea copiilor mei pentru inot si atletism, in special, si pentru sport, in general.

NU ESTI SIGUR CA VREI, NU ESTI SIGUR CA POTI? ORICE EZITARE DISPARE DACA PRIVESTI IN JUR. PRIVESTE AICI, LA OAMENII CARE AU AVUT CURAJUL DE A PUNE DEOPARTE INDOIALA...